Timmermans: AVERTIZEZ Guvernul României să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar

Timmermans: AVERTIZEZ Guvernul României să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar
Publicat: 03/04/2019, 13:21

„Situația din România. Am informat Colegiul cu privire la situația din România. România trebuie să revină urgent la un proces de reformă și să se abțină de la orice măsuri care ar putea să ducă la un regres al tuturor lucrurilor realizate în ultimii ani. Aș vrea să avertizez Guvernul român să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar”, a declara vicepreședintele CE.

Timmermans spune însă că nu a tras concluzia că România a revenit pe calea cea bună.

„Am avut mai multe întâlniri și convorbiri cu doamna Dăncilă, în ultimele două luni pe subiect. Am început mecanismele tehnice pe MCV. Am zis că a vorbit de dragul vorbei nu e suficiet, că avem nevoie de măsuri concrete și trebuie să apare cât mai curând. MCV transpunerea directivei PIF, directiva privind prezumția de nevinovăție, confiscarea extinsă a averilor și Secția de anchetare a magistraților. Din păcate, nu am putut trage concluzia că România se află din nou pe calea cea bună. Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, atunci CE trebuie să facă ceva concret”, a mai spus Timmermans.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce alimente ultraprocesate cresc cel mai mult riscul de moarte prematură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care...
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Schimbări spectaculoase ale vremii. Veștile nu sunt deloc bune
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Ce i-a spus tatăl Danei Rogoz înainte să moară. Vedeta nu poate uita acele cuvinte:”...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
„Mâna lui Dumnezeu”, structura cosmică de-a dreptul spectaculoasă, însă deloc supranaturală